Sprijin pentru caransebeșenii afectați de inundații. Ce trebuie să facă proprietarii?
Inundațiile care au făcut prăpăd în județ în ultimele zile nu i-a ocolit nici pe caransebeșeni. Case și curți inundate, culturi și străzi afectate, oameni neputincioși în calea furiei apelor, acesta este scenariul ultimei săptămâni pentru Caransebeș și împrejurimi.
Primăria municipiului Caransebeș vine însă în sprijinul tuturor locuitorilor afectați de inundații, tot ce trebuie să facă însă cetățenii este să depună o adresă către administrația locală care va găsi soluții pentru despăgubirea tuturor celor afectați.
„Ca urmare a inundațiilor de săptămâna trecută, toți proprietarii care au suferit pagube materiale sau animale în urma acestor inundații, au posibilitatea de a depune o adresă către Primăria Municipiului Caransebeș prin care să ne aducă la cunoștință daunele suferite, iar o echipa se va deplasa la adresa menționată, în cel mai scurt timp pentru a constata cele menționate de ei, urmând ca în cel mai scurt timp împreună cu Prefectura județului Caraș- Severin să găsim o soluție pentru a ajuta proprietarii”, a precizat Marius Isac, viceprimarul municipiului Caransebeș.