Tânăr rănit după ce a intrat frontal cu mașina într-un copac

 



Tânăr rănit după ce a intrat frontal cu mașina într-un copac! La data de 1 noiembrie 2025, în jurul orei 22.46, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Băile Herculane au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier la intrarea în localitatea Petnic.

Iți mulțumim că urmărești Gugulanul.ro !

„Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 22.45, un tânăr de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 57B, din direcția Globul Craiovei către Petnic, la kilometrul 88, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și lovind un copac aflat pe marginea drumului.

În urma impactului, conducătorul auto a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu privire la consumul de alcool, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului rutier”, declară Simona Harbuzaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

Citeste si:  11 câini salvați de polițiștii cărășeni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *