Asta cu pieptănatul e un eufemism, nu de alta dar din ce văd eu pe la tembelizor, nu prea are ce pieptăna. Una și cu una fac două, iar două și cu două fac… mai multe. Asta e cert.
Spuneam că țara arde; nu arde la propriu, dar arde mocnit pe mai multe paliere. Și cred că e bine să le amintim, dacă nu pe toate, măcar o parte din focarele mocnite ale societății românești.
Brusc, spontan și dintr-o dată, conflictul de la nord nu mai pare de actualitate; poate doar cei 50 de milioane de euro donați Ucrainei (via NATO) pentru susținerea războiului. Asta în timp ce taxele și impozitele s-au mărit, viața s-a scumpit peste măsură pentru omul de rând, iar salariile și pensiile au fost înghețate. Acesta ar fi al doilea cartof fierbinte de pe masa guvernului.
Ar mai fi de amintit și jocul de-a alba neagra cu acordul MERCOSUR, la care ministrul agriculturii (PSD) a cerut modificări pentru protejarea fermierilor români, iar ministrul de externe (USR) a zis… „las că-i bun și-așa“. Încă un punct de conflict mocnit între cele două partide. Chiar mă aștept ca săptămâna aceasta buboiul să facă… poc.
Spunem de conflict. PSD a cerut filialelor locale să decidă dacă mai rămân la guvernare sau trec în opoziție. Greu de răspuns ce se va decide. Încă de la formarea guvernului, între PSD și USR a existat o tensiune maximă ce nu s-a domolit nici acum. Problema e că fără USR se poate guverna (majoritar), dar fără PSD nu prea. Deh, așa a decis electoratul.
Parcă-l văd pe Grindeanu (proaspăt lider la social democrați) că-i pune premierului Bolojan sula în coaste și-s spune scurt și la obiect: „Ori noi, ori USR; alege“. Au cam trecut zilele frumoase când se pupau de zor Marcel cu Nicușor (generalul). Acum situația e cu totul alta.
Pe plan extern așteptăm lumină de la frau Ursula sau de la mister Trump, nu de alta dar politica noastră externă e, vorba lui Caragiale: „admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire“. Poate Nicușor (prezidentul) să mai zică o vorbă două, între două aviane înzăpezite pe te miri unde.
Lumea fierbe; Trump vrea Groenlanda, Iranul dă în clocot, Rusia își retrage personalul din ambasadele din Israel, Putin se zbate între un război pe care nu-l poate duce până la capăt și problemele economice interne tot mai acute, NATO e în pragul dizolvării.
În tot acest peisaj „sublim“ (ca să-l parafrazez pe Nae Cațavencu), Bolojan… se piaptănă. Face ce știe el cel mai bine: taie și spânzură la „prostime“, în timp ce gulere albe de prin ministere și companiile de stat ori din regiile autonome se lăfăie în continuare pe banii românilor. Nu tu explicații, nu tu o rază de speranță pentru mai târziu, … nimic.
Poate că poporul ăsta trebuie să cadă până în fundul prăpastie pentru a se putea ridica din nou. Am avut o încercare acum vreo 36 de ani și uite ce a ieșit. A doua oară e greu să mai scoți toți oamenii în stradă, pentru că fiecare are interese diferite.
Concluzia e clară pentru toată lumea, cred: țara arde și Bolojan… se piaptă. Măcar de și-ar lăsa un ciuf în vârful capului să pară mai real, că așa…
Gugulanu