Târgul de toamnă de la Herculane

Abia s-a stins „focul“ de la căzanele de răchie după festivalul răchiei din Băile Herculane, că stațiunea îmbracă din nou haine de sărbătoare, în ton cu arămiul frunzelor de la sfârșit de octombrie.

„Târgul de toamnă de la Herculane“, o ediție întinsă pe parcursul a două zile; sâmbătă 25 și duminică 26 octombrie, manifestare derulată în Parcul central al stațiunii.

Pe lângă produsele tradiționale de sezon cum ar fi legume, fructe, dulcețuri, miere, murături, cei prezenți vor avea ocazia să descopere și produse tradiționale, meșteșuguri ori tarabele cu mici, pastramă, brânzeturi pentru toate gusturile sau pâinea de casă a producătorilor locali.

Evenimentul este organizat de primăria orașului stațiune în colaborare cu Direcția Agricolă a Județului Caraș-Severin. Un loc aparte îl vor avea copiii. Sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 8, vizitatorii sunt invitați la expoziția culinară a elevilor din școlile din oraș, desfășurată la Casa de Cultură „George Motoia Craiu”. Participanții vor putea gusta preparate tradiționale și vor descoperi talentul culinar al tinerilor din Băile Herculane.

În cea de a doua zi, tot de la ora 8, atmosfera se va anima cu jocuri de societate, ateliere de creație, sculptură și pictură, într-o zi specială dedicată copiilor din Băile Herculane.

Gugulanu

Citeste si:  Modificarea programului temporar de furnizare a apei potabile în cartierele Steierdorf și Sigismund din Anina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *