Timiș: Un șofer de TIR a murit pe DN6



Un șofer de TIR în vârstă de 62 de ani și-a pierdut viața miercuri, după ce autotrenul pe care îl conducea a ieșit de pe DN6, între Timișoara și Lugoj, și s-a oprit într-un șanț.



„La data de 22 iulie 2026, în jurul orei 18:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 6, între localitățile Topolovățu Mare și Șuștra.

Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 62 de ani a condus un autotren pe DN 6, dinspre municipiul Timișoara înspre municipiul Lugoj, iar la un moment dat ar fi părăsit partea carosabilă, a pătruns pe terenul din afara drumului și s-a oprit într-un șanț aflat pe un câmp.

Din nefericire, conducătorul auto a fost găsit decedat în cabina autotrenului.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, precizează I.P.J. Timiș.

Îți mulțumim că urmărești Gugulanul.ro!

Citeste si:  Acoperișul Spitalului Oțelu Roșu, reabilitat cu sprijinul comunității

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *