Taxele și impozitele locale, mai corect spus majorarea lor, diferă de la localitate la localitate. Spre exemplu, la Timișoara au crescut cu aproape 80%, în timp ce la Reșița s-au majorat cu 300% și astfel de diferențe sunt tot mai vizibile odată cu sesizările cititorilor noștri.
La Turnu Ruieni acestea au crescut cu un procent „rezonabil“ după cum a afirmat edilul Cosmin Belci, mai exact cu procentul prevăzut de legislația națională, adoptată de executivul Bolojan la finalul anului trecut.
„Nu este vorba despre o decizie locală, ci despre o obligație legală, în contextul în care Executivul a modificat baza de calcul a impozitelor”, a explicat Cosmin Belci. Potrivit acestuia, pentru o gospodărie obișnuită, impozitele locale se majorează cu aproximativ 10%, creștere care vizează în principal componenta aferentă clădirilor, stabilită la nivel guvernamental. Celelalte taxe și impozite locale se mențin, fără creșteri decise de autoritatea locală.
„Situația fiscală a comunei nu este una alarmantă”, a transmis edilul comunei Turnu Ruieni. Cu toate acestea Cosmin Belci le recomandă locuitorilor comunei să-și achite obligațiile legale pentru a se putea lua în calcul aceste sume la totalul investițiilor pentru acest an.
Tot mai des circulă în on-line îndemnuri de a nu se achita taxele locale până la sfârșitul lunii decembrie, fapt ce ar degreva bugetele locale de sumele necesare bunei funcționări a primăriilor, iar locuitorii ar plăti nu doar cu reducere aceste taxe ci cu majorări. În final aceste sume tot vor fi colectate de administrațiile locale.
Gugulanu