Umbrărescu e de neoprit

În ciuda speculațiilor și a informațiilor false care circulă de ieri atât în mass-media cât și pe rețelele de socializare, Umbrărescu merge mai departe, în ritmul alert de care a dat dovadă și până acum.

„UMB, cel mai mare constructor de autostrăzi din România, își suspendă lucrările pe șantierele A8 și A3  pe o perioadă nedeterminată. Decizia, neanunțată oficial până în acest moment, a fost dezvăluită prin mesaje interne între muncitori, postate ulterior pe rețelele sociale“.

În realitate lucrurile stau cu totul altfel. De când a început activitatea, firmele lui Umbrărescu lucrează zi și noapte, 7 zile din 7, timp de 3 saptamâni, iar a patra săptămână muncitorii au liber să meargă acasă, la familii. Așa se întâmplă ți acum. de ieri s-a intrat în săptămâna în care muncitorii sunt liberi.

„UMB intră în pauză programată de o săptămână. Nu este nimic diferit de activitatea de până acum a UMB. Este firesc să nu poți cere unor constructori să stea departe de familii mai mult de câteva săptămâni. Deci nu este nimic excepțional în această situație. Pe de altă parte este normal că toți constructorii să fie preocupați de asigurarea fluxurilor financiare care le permit continuarea activității în viitor. Iar aceste fluxuri sunt asigurate atât din fonduri europene cât și din bugetul de stat”, au transmis reprezentanții CNAIR.

La rândul său, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a declarat: „Am vorbit și ieri și am vorbit și în această dimineață cu domnul Umbrărescu și cu beneficiarul CNAIR. Cine a scos această știre este același cont/site care a mai scos o minciună în urmă cu un an: minciuna cu ceasul meu care e zeci de mii, sute de mii de euro. E la fel de falsă”, a spus Sorin Grindeanu.

Citeste si:  Modificarea programului temporar de furnizare a apei potabile în cartierele Steierdorf și Sigismund din Anina

Gugulanu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *