Vise colorate și copilării dulci, aduse de Cuib de Vise la aeroport

 

Emoții, râsete și culoare au umplut Aeroportul din Caransebeș, unde Asociația Cuib de Vise, condusă de Adina Pasere, a participat la un eveniment organizat de Unitatea Specială de Aviație Caransebeș și mulți alții, dedicat celor mici, dar și celor mari cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.

Voluntarii asociației au fost prezenți cu sufletul deschis, dăruindu-le celor mici nu doar vată pe băț, ci și zâmbete, îmbrățișări și momente de neuitat. Copiii s-au bucurat de picturi pe față, jocuri interactive și multă voie bună.

Două mascote vesele au fost atracția principală: un unicorn colorat, prietenos și mereu gata de dans, și o altă mascotă misterioasă, verde și simpatică, ce urmează să primească un nume ales chiar de copii.

Adina Pasere, președinta Asociației Cuib de Vise, a fost prezentă printre cei mici, împărtășind emoția și entuziasmul acestei zile speciale. „Zâmbetele copiilor sunt cel mai frumos dar pe care îl putem primi. Ne dorim ca astfel de momente să devină o tradiție,” a declarat aceasta.

Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă caldă și prietenoasă, iar aeroportul din Caransebeș s-a transformat, pentru câteva ore, într-un adevărat tărâm al viselor.

Citeste si:  Modificarea programului temporar de furnizare a apei potabile în cartierele Steierdorf și Sigismund din Anina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *