Vreme rece, ploi și ninsori de sărbătoarea de Armindeni

Luna aprilie se încheie cu o vreme deosebit de rece pentru această perioadă a anului, iar frigul continuă și în primele zile din mai. În Capitală și mai multe regiuni ale țării sunt așteptate și ploi, în timp ce la munte va ninge.

Tendința de răcire a vremii continuă. Temperaturile scad puternic de astăzi (miercuri, 29 aprilie), odată cu avansul unei mase de aer arctic pe flancul estic al unui anticiclon scandinav. Cel mai frig va fi joi, când în multe locuri abia se vor atinge în jur de 10°C sau chiar mai puțin.

Pătrunderea aerului rece și prezența unui talveg de altitudine (zonă alungită de joasă presiune în straturile mai înalte ale atmosferei), va favoriza și apariția precipitațiilor în mai multe regiuni ale țării.

Cel mai mult va ploua în sudul României, inclusiv în capitală, mai ales joi. Local, cantitățile de apă vor depăși 20-30 l/mp. Pe de altă parte, ploile vor ocoli majoritatea zonelor din vest, iar în celelalte regiuni sunt așteptate cantități mai modeste, cu excepția localităților aflate în apropierea munților.

La munte, vor fi precipitații mixte și ninsori, iar pe alocuri se va depune strat consistent de zăpadă. Mai ales în noaptea dinspre miercuri spre joi, 29/30 aprilie, sunt posibile intervale cu lapoviță și ninsoare și la altitudini mai mici, îndeosebi în Bucovina și în sudul și estul Transilvaniei.

Vremea rămâne foarte rece și la sfârșitul săptămânii. Ziua de 1 Mai va începe cu temperaturi sub 5°C, iar în unele locuri sunt posibile chiar minime ușor sub pragul de îngheț și brumă. Vestea bună e că de săptămâna viitoare se întrevede o schimbare în bine a vremii.

Citeste si:  Dare de mită în Caraș-Severin: inculpat trimis în judecată

Gugulanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *