Un grav accident feroviar s-a produs joi după-amiază în localitatea Urseni, județul Timiș, la o trecere la nivel cu calea ferată de pe strada Morii. Un autoturism a fost lovit de trenul Interregio care circula pe ruta Timișoara – Mangalia, iar șoferița a rămas încarcerată. După ce a fost extrasă de echipele de intervenție, femeia a fost predată medicilor, care au început manevrele de resuscitare. În tren se aflau 87 de călători, niciunul dintre aceștia neavând nevoie de îngrijiri medicale.
„Astăzi, în jurul orei 17:25, am fost solicitați să intervenim la un accident feroviar la trecerea de nivel de cale ferată în localitatea Urseni (strada Morii).
La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD tip C cu medic.
În accident a fost implicat trenul Interregio care circulă pe ruta Timișoara- Mangalia și un autoturism în care se afla doar conducătorul auto (persoană de sex feminin).

În urma impactului, victima de sex feminin a rămas încarcerată, fiind găsită în stare de inconștiență la sosirea echipajelor de intervenție.
Victima a fost extrasă și predată echipajului medical care au început manevrele de resuscitare.
În tren se aflau 87 de călători. Din fericire, aceștia nu necesită îngrijiri medicale”, transmite ISU Timiș.
Îți mulțumim că urmărești Gugulanul.ro!
