Buget local aprobat în unanimitate la Constanin Daicoviciu

Primarul comunei Constantin Daicoviciu, Daniel Boambeș, spune că bugetul pentru anul 2023 a fost aprobat fără probleme la finalul lunii ianuarie.

„Dacă anul trecut, în 2022, am avut nevoie de sprijinul reprezentanților mass-media pentru a aproba bugetul local, deoarece nu era o majoritate constructivă în Consiliul Local, iată, anul acesta, ședința Consiliului Local în vederea aprobării bugetului local s-a desfăşurat în condiții normale.

Mă bucur că a fost reîntregită echipa de majoritate a Consiliului Local, majoritate câștigată prin votul cetățenilor la alegerile locale din toamna anului 2020. Pe această cale, mulțumesc cetățenilor care au votat să avem majoritate în Consiliul Local și vom finaliza investițiile care se execută în acest moment pe raza comunei noastre”, a declarat primarul comunei Constantin Daicoviciu.

Edilul a subliniat faptul că toate proiectele care sunt finanțate şi se regăsesc în execuție sunt proiecte mari cu cele mai mari finanțări din istoria comunei.

„Am alocat aproximativ 80 % din buget pentru investiţii. Vreau să continuăm pe aceeaşi linie pe care am mers în anii anteriori, pe linia alocării de sume importante pentru investiţii. Bugetul comunei Constantin Daicoviciu a fost direcționat în cel mai mare procent din bugetul local spre obiective de investiții, respectiv – cofinanțarea investiţiilor privind: – Rețeaua de canalizare şi stație de epurare în localitățile Maciova, Peştere, Mâtnicu Mare şi Căvăran;

– Continuarea lucrărilor de „Alimentare cu apă pentru localitățile Maciova, Peştere, Mâtnicu Mare şi Căvăran, a mai spus primarul Boambeș.
– Continuarea lucrările de asfaltare a 9 kilometri de străzi din localitățile Peştere, Maciova și Mâtnicu Mare, precum și amenajarea unor terenuri sintetice de minifotbal la Maciova și Prisaca;
– Continuarea lucrările la Complexul de Agrement Căvăran;
– Reabilitarea a 10 km de străzi asfaltate în anii anteriori din bugetul local;
– Reabilitarea branșamentelor și racordurilor la rețeaua de alimentare cu apă și canalizare în localitățile Prisaca și Zăgujeni;
– Finalizarea Cadastrului sistematic general;
– Intabularea terenurilor extravilane și intravilane, intabularea caselor și grădinilor;
– Construirea a patru podețe pietonale peste pârâul Măcicaș;
– Continuarea implementării investiției de alimentare cu gaz la fiecare gospodărie din toate localitățile comunei;
– Amenajarea a două trasee se piste pentru biciclete;
– Reabilitarea totală a sediului Primăriei;
– Dotarea cu mobilier pentru toate unitățile de învățământ;
– Reabilitarea totală a Școlii Gimnaziale Maciova și a Școlii Gimnaziale Zăgujeni, dar și alte obiectiv”, după cum a declarat primarul Daniel Boambeș.

Citeste si:  Silviu Hurduzeu: „Sorin Grindeanu trebuie desemnat premier”

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *