Codul roșu se prelungește până spre miezul nopții

Autoritatea Națională de Meteorologie a prelungit până după ora 23, codul ROȘU de intensificări de vânt în zona montană înaltă din Caraș-severin și Hunedoara.



ISU Semenic a Prin Dispeceratul ISU Caras-Severin au fost transmise mesaje de înștiințare, inclusiv prin sistemul RO-Alert, cu privire la avertizările meteorologice emise, tuturor UAT-urilor care au în administrare terenuri în zona vizata.

Totodată, se menține legatura permanenta atât cu administratorii de drumuri, cât și cu furnizorii de utilități pentru gestionarea operativa a situațiilor care apar pe fondul acestor fenomene meteorologice. Subunitățile de interventie ale inspectoratului nostru sunt pregătite sa acționeze, in sprijin, in cazul în care situația o va impune.
În zona montană înaltă, la peste 1800 de metri, rafalele au o intensitate de peste 140 – 145 de Km pe oră troienind zăpada și reducând vizibilitatea la zero. La altitudini de peste 1200 de metri vântul suflă cu 75 – 80 de Km pe oră, se semnalează zăpadă viscolită și o reducere a vizibilității.



În zona de vest a țării nu sunt deocamdată semnalate drumuri închise și se circulă pe multe tronsoane în condiții de iarnă. Se recomandă deplasarea cu autovehiculele doar în situații de necesitate absolută, cu deosebită atenție și cu autoturismul echipat pentru condiții de iarnă.
Șoferii sunt sfătuiți, dacă este absolut obligatoriu să circule în zonele afectate, să aibă rezerve de apă, mâncare, haine groase și combustibil sufiecient în rezervor.

Rafalele de vânt au lăsat localitățile Bucova, Băuțar, Marga, Sadova, Sat Bătrîn si Submarginea nealimentate cu energie electrică, aprox. 2000 abonați.

Citeste si:  Oțelu Roșu: Conducea un autoturism, deși avea acest drept suspendat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.