Două intervenții ale pompierilor militari orăviteni, în ultimele 24 ore, pentru stingerea incendiilor

Două intervenții ale pompierilor militari orăviteni, în ultimele 24 ore, pentru stingerea incendiilor.

Azi, 14 februarie, salvatorii orăvițeni din cadrul Secției de Pompieri Oravița au intervenit de urgență pentru stingerea a două incendii produse pe raza județului Caraș-Severin.

Prima intervenție, a fost în urma unui apel 112, primit în jurul orei 11.16, care anunța un incendiu la un coș de fum al unei case din localitatea Petrilova.

La fața locului a sosit un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă care a localizat incendiul in cel mai scurt timp, astfel că pericolul de extindere al acestuia la întreaga casă a fost inlăturat, incendiul fiind lichidat în jurul orei 12.53.

Din fericire, nu au existat victime sau pagube materiale majore, acoperișul casei fiind afectat pe o suprafață de aproximativ 5 mp de foc, pompierii salvând bunuri de aproximativ 80.000 lei.

Cauza probabilă a incendiului: coșul de fum deteriorat.

Cea de-a doua intervenție, a fost un incendiu anunțat în jurul orei 16.35, la încăperea tehnică destinată centralei termice a clădirii  aparținând Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița.

Pompierii orăvițeni au intervenit de urgență cu două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, localizând incendiul în cel mai scurt timp și inlăturand astfel pericolul ca acesta să se extindă la întreaga clădire, incendiul fiind lichidat în jurul orei 17.35.

Nu au fost inregistrate victime și nici pagube materiale, pompierii salvând bunuri în valoare de aproximativ 100.000 lei.

Cauza probabilă a incendiului: amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de mijloacele de incălzire, a declarat Adrian Manofu, purtătorul de cuvânt al ISU Caraș-Severin.

Citeste si:  Cod GALBEN de inundații pe râuri din Caraș-Severin și alte județe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *