Exercițiu de stingere a unui incendiu la Spitalul Județean de Urgență din Reșița.FOTO

Exercițiu de stingere a unui incendiu la Spitalul Județean de Urgență din Reșița. Conform scenariului exercițiului, azi, in jurul orei 12.20, Detașamentul de Pompieri Reșița, a intervenit de urgență cu 3 echipaje de pompieri militari, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de intervenție si salvare la înălțime, la un incendiu care a izbucnit intr-un salon al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Reșița, incendiu pornit de la un scurtcircuit al unui aparat de ventilație mecanică pentru respirat pacienți.

S-a procedat la evacuarea pacienților din salonul afectat și a celor învecinate, verificându-se modul de acțiune a personalului cadrelor medicale, totodată, cu această ocazie, făcându-se si instruirea acestora pe linia prevenirii și stingerii incendiilor.

Premergător exercițiului, a fost executat de către specialiștii inspectoratului și un control de fond al Spitalului Județean, pe toate cele 3 Staționare, controlul vizând toate laturile pe linie de prevenire și stingere a incendiilor ( clădiri, parte tehnică, instalații electrice, mijloace de detecție, dotare, actualizări documente, a precizat Adrian Manofu, purtătorul de cuvânt al ISU Caraș-Severin.

 

Citeste si:  Condamnat pentru conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere și cu număr fals de înmatriculare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *