Germania prelungește lockdownul până pe 18 aprilie

Germania prelungește lockdownul până pe 18 aprilie. După 12 ore de negocieri, cancelara Angela Merkel și premierii celor 16 landuri au hotărât că nu vor exista relaxări de Paști. Din contră, regulile anti-pandemie vor fi și mai stricte de sărbători, anunță deutsche welle

Germania prelungește lockdownul cu încă patru săptămâni, până pe 18 aprilie. Această perioadă include și sărbătorile pascale, zile în care mulți germani merg în concediu și își vizitează rudele și prietenii care locuiesc în alte orașe. În acest an, hotelurile, pensiunile și restaurantele rămân închise în continuare, așadar nu vor fi posibile concediile în propria țară. Restricțiile de contact rămân în continuare în vigoare și de Paști, nu sunt posibile decât întâlnirile private între două gospodării, la care să nu participe mai mult de 5 persoane peste 14 ani. Din 1 aprilie până inclusiv pe 5 aprilie, în perioada sărbătorilor pascale, urmează o așa-numită fază de liniște, vor fi închise chiar și supermarketurile (cu excepția zilei de sâmbătă, 3 aprilie), iar orice fel de adunări în spațiul public sunt interzise.

Urmează să fie introdusă obligativitatea testării tuturor persoanelor care călătoresc în Germania, chiar dacă incidența din țara din care vin este mai scăzută.

În districtele administrative în care incidența (numărul infectărilor la 100.000 de locuitori în decurs de 7 zile) depășește 100, regulile urmează să fie înăsprite. Acolo ar putea fi impuse și restricții de circulație pe timp de noapte sau restricții și mai drastice în ceea ce privește contactele private.

Incidența din Germania este de peste 100, crescând considerabil față de rata de 68, înregistrată cu doar două săptămâni în urmă. În dimineața de marți, Institutul Robert Koch a înregistrat 7.485 de noi infectări, cu 2.005 mai multe decât în urmă cu o săptămână.

Citeste si:  Jale și durere în comuna cărășeană Cornereva

În același timp, populația pare tot mai nemulțumită de măsurile stricte anti-pandemie. Sâmbătă s-a ajuns chiar la ciocniri între demonstranți și forțele de ordine în orașul Kassel, la un protest împotriva restricțiilor.

Sursa: dw.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *