Unul dintre suspendații pe un an de zile din Partidul Social Democrat, filiala Caraș-Severin, este și primarul comunei Luncavița, Ion Nicolae Velescu. Edilul a afirmat pentru Reper 24 că nu se consideră o oaie neagră a acestei formațiuni politice, ba mai mult, crede că a făcut tot ceea ce a trebuit pentru a-și respecta angajamentele față de electorat și față de conducerea partidului.
„Nu mă consider o oaie neagră și nici nu sunt. Din punctul meu de vedere, conducerea filialei județene a interpretat greșit rezultatul alegerilor, dar dacă așa au hotărât, asta e. În ceea ce privește scorul la parlamentare, eu am votat, mi-am făcut datoria, în schimb domnul Hurduzeu, în cei 4 ani cât a condus Consiliul Județean, nu a făcut nimic pentru DJ 608 Luncavița – Teregova – Mehadica. Cu siguranță locuitorii din comuna Luncavița sunt supărați pentru acest lucru și l-au sancționat.
Pe acest drum a fost și o surpare de teren, a fost inclus în lista de drumuri calamitate, a fost constatat acest lucru de către o comisie a CJ, dar nu s-a făcut nimic pentru repararea acestuia, iar oamenii, pe bună dreptate, se consideră supărați. Cred că domnia sa trebuia să-și pună întrebarea ce a promis și nu a făcut pentru județ. Au vrut să mă suspende, să fie sănătoși, dar cred că prima dată trebuia să-și facă ei o evaluare și mă refer la conducerea organizației județene a PSD, care nu știu dacă a fost pusă sau cum a fost pusă. Eu am fost și rămân pesedist“, a declarat Nicolae Velescu, primarul comunei Luncavița.
„Un singur lucru vreau să mai adaug referitor la acuzele că am trădat PSD-ul atunci când am solicitat conducerii centrale alegeri în organizația noastră. alții sunt cei care au trădat acest partid și acum au funcții de conducere“, a mai adăugat edilul, notează reper24.ro