Goana după bani şi vidul existenţial al omului modern

În goana după bani, în alergarea continuă contra valului de probleme, care ne ajunge din urmă și ne înghite, ajungem să ne pierdem trăsătura care ar trebui să fie definitorie, și anume aceea de „a fi uman”.

Din dorința de a avea tot mai mult, eventual „mai ceva” ca vecinul, devenim robotizați, muncim tot mai mult peste program, nu dormim, nu ne hrănim corespunzător, iar stresul prinde rădăcini în mintea și comportamentul nostru. Așa ajungem în ipostaza de a fi orbi la tot ce ne înconjoară.

Suntem mult prea ocupați, această mască pe care ne-am însușit-o cu brio a devenit utilă pentru a ne ascunde de cererile celor din jur.

În dorința noastră de a avea totul am uitat de credință. Credința nu este pur întâmplare, ci este o alegere, ține de liberul arbitru. A fi credincios nu înseamnă să fim dogmatici, ci a crede în Ceva mai presus de puterile noastre.

Ceea ce omite omul contemporan este să se lase în voia lui Dumnezeu, să creadă. Goana după un salariu îndestulător şi înrobirea la un program copleşitor de muncă, de cele mai multe ori neplăcută, în detrimentul liniştii familiale, nu constituie soluţii pentru acoperirea nevoilor existenţiale. După cum, la polul opus, nici deznădejdea, impostura, alienarea, dezrădăcinarea şi, în ultimă instanţă, pierderea verticalităţii nu reprezintă alternative pentru acoperirea golului existenţial.

Mitroi Cristina
Clasa a XII a Vocațional
Colegiul Național „CD Loga” Caransebeș
Prof. coord. Murariu Cristina

Citeste si:  Dacă îți lași inima în mâinile lui Dumnezeu, o va pune în pieptul cui o merită

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.