La Căvăran se decontează lucrările executate pe PNDL2

Unul dintre proiectele aflate în execuție în comuna Constantin Daicoviciu este cel ce prevede asfaltarea de străzi în localitățile Peștere, Maciova și Mâtnicu Mare. Lucrările au fost sistate pe perioada de iarnă, dar vor fi reluate în primăvară.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat suma de 164.187.537,22 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 193 de obiective finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Din această sumă, județului Caraș-Severin i-a fost alocat 3.325.310 de lei. Aceasta se împarte între nouă unități administrativ-teritoriale, care derulează lucrări de modernizare a infrastructurii locale, între care și comuna Constantin Daicoviciu.

Administrația din Căvăran a beneficiat din această sumă de aproape 550 de mii de lei. Primarul comunei, Daniel Boambeș a specificat pentru Gugulanul care este destinația acestor bani:

„Este vorba de 539.750 de lei bani ce vor merge către constructor, pentru lucrări deja executate din acest proiect. Valoarea totală este de aproximativ 1,5 milioane de euro. Lucrările sunt executate în proporție de 80% și avem convingerea că se vor finaliza în totalitate până la sfârșitul acestui an“, a mai precizat Daniel Boambeș primarul comunei Constantin Daicoviciu.

Gugulanu

Citeste si:  Acoperișul Spitalului Oțelu Roșu, reabilitat cu sprijinul comunității

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *