Cartierul reșițean Lunca Bârzavei (Govândari) va rămâne luni 3 martie fără apă potabilă. Motivul îl reprezintă apariția unei avarii majore la conducta magistrală care alimentează cartierul Govândari
Furnizarea apei va fi sistată în intervalul orar 9 – 17 și vor fi afectați consumatorii din cartierele: Govândari ,Câlnic, Moniom, Timișorii, Triaj.
„Pentru a reduce impactul asupra populației, s-a luat decizia ca întreruperea furnizării apei să aibă loc în data de 03.03.2025, în timpul unei zile lucrătoare, evitând astfel o intervenție în weekend, când disconfortul creat ar fi fost mai mare pentru cetățeni. Această măsură are ca scop minimizarea inconvenientelor pentru utilizatori și asigurarea unei intervenții eficiente din partea echipelor de intervenție“ se precizează în comunicatul societățuu Aquacaraș SA.
Lucrarea va fi executată și remediată de către personalul companiei distribuitoare. „Ne cerem scuze consumatorilor pentru disconfortul creat de această oprire. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zona menţionată. Dacă situaţia persistă vă rugăm să contactați Dispeceratul Central al SC Aquacaraş SA la tel. 0255/215643 sau 0766341274“ au mai precizat reprezentanții companiei cărășene.
Gugulanu