Misiuni pentru siguranța procesului electoral la Moldova Nouă

Misiuni pentru siguranța procesului electoral la Moldova Nouă – Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. angrenate în organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Primăria Orașului Moldova Nouă, din 24 ianuarie 2021, au luat toate măsurile, potrivit competenței, pentru asigurarea unui climat de liniște și siguranță publică.

Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum și un mod de acțiune corect și echidistant al efectivelor implicate.

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, alături de jandarmi de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Caraș-Severin, împreună cu polițiști locali aflați sub comanda operațională a Poliției Române și cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Semenic” vor desfășura misiuni pentru asigurarea măsurilor de protecție, ordine și siguranță publică la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.

Măsurile de pază și protecție instituite la locațiile secțiilor de votare presupun prezența efectivelor pentru a preveni apariția unor incidente de natură să perturbe procesul de votare.

Astfel, duminică, 24 ianuarie 2021, cele 12 secții și localuri de votare constituite pe teritoriul orașului Moldova Nouă vor fi asigurate cu pază de către 24 de jandarmi de la Jandarmeria Caraș-Severin.

Alte 39 de efective, dintre care 32 de polițiști, 3 jandarmi și 4 polițiști locali vor asigura măsuri de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale, în ziua votării.

Pentru intervenția efectivă la eventuale incidente, jandarmii angrenați în paza și protecția secțiilor de votare vor fi sprijiniți, la solicitare, de patrulele de poliție aflate în dispozitivul curent de intervenție, care își vor desfășura activitatea în zonă.

Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve de polițiști, jandarmi și echipe operative, pregătite să intervină.

Citeste si:  Un tânăr povestește cum salvamontiștii de pe Muntele Mic l-au salvat de pe drumul

Astfel, 58 de polițiști, jandarmi și pompieri vor fi constituiți în echipe operative, echipe de specialiști și rezerve de intervenție, pregătite să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune.

Jandarmii vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a activității în cadrul Biroului Electoral Județean, având și atribuții de protecție a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare.

Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor.

În acest context, pentru prevenirea unor evenimente negative și pentru protecția personală, vă recomandăm să respectați legislația electorală, regulile de prevenire a răspândirii și infectării cu virusul Sars–CoV 2 și regulile de conviețuire socială.

Sesizați orice încălcare a legislației la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant M.A.I. , transmit polițiștii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *