O petrecere privată ținută într-un local, a fost ”spartă” de polițiști.

O petrecere privată ținută într-un local,a fost ”spartă” de polițiști.

„Marți, 19 ianuarie, polițiști de la Poliția Orașului Anina s-au autosesizat cu privire la organizarea unei petreceri private într-un local din oraș. Organizatorul evenimentului și cei cinci participanți au fost sancționați contravențional pentru organizarea și participarea la activități în spațiu închis, interzise în perioada stării de alertă” precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Scopul poliţiştilor nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a determina toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare şi prevederilor legale pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19, însă nu vor fi tolerate abateri de la normele legale.

Facem apel la cetăţeni să păstreze distanţarea fizică, să poarte masca de protecţie, să respecte toate celelalte recomandări și să nu se expună la riscuri.

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și polițiști locali aflați în coordonarea operațională a Poliției Române, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraș-Severin, Direcției de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin continuă activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

” Pe parcursul acestei săptămâni au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, în trafic, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în zona lăcașelor de cult, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

Citeste si:  Misiunile desfășurate de pompierii militari, în ultimele 24 ore, la nivel național

La activități au participat peste 600 de efective.

Au fost verificate 181 de societăți comerciale şi 1.144 de mijloace de transport persoane, fiind legitimate peste 10.000 de persoane.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 796 de sancțiuni contravenționale, în valoare 45.700 de lei, dintre care 700 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 79 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea și 17 pentru participarea la activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite restricții, mai precizează Alina Boeru.

Foto arhiva.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *