Reconcilierea Bejeriță – Dunca pe DJ 608, o reabilitare de peste 20 de milioane euro!

Moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din Banatul de Munte! La Teregova a fost semnat vineri, 2 aprilie 2021, ordinul de predare al amplasamentului Drumului Județean 608 pentru constructorul care va executa lucrările de asfaltare și modernizare pe această rută care face legătura de la intersecția cu Drumul European E 70 via Rusca Teregova – Cornereva și ieșirea pe același european la Plugova.

Constructorul este nimeni altul decât societatea Emiliano Vest, cea pe care președintele Consiliului Județean Caraș Severin, Romeo Dunca a hăituit-o, a scos-o la tablă sau a chemat-o să dea socoteală de nenumărate ori în ultimele luni, odată cu instalarea acestuia în funcție.

De această dată, în fața câștigătorului licitației și a administratorului firmei, Mihaela Bejeriță, șeful administrației cărășene s-a arătat mult mai conciliant, cerându-i acesteia să vegheze la bună desfășurare a activității din următoarele 24 de luni și finalizarea cu succes a lucrărilor pe cei 42 de kilometri de drum care vor primi asfalt nou.

La rândul ei, Mihaela Bejeriță s-a angajat ca odată cu predarea amplasamentului să înceapă lucrările pe DJ 608, cu încredere în echipa pe care o are alături, amintind aici, reprezentanții DDJ, primarii UAT-urilor, proiectant și toți factorii implicați în derularea acestui proiect în valoare de 105 milioane de lei.

La semnarea ordinului de predare a amplasamentului care a avut loc la primăria Teregova, în organizarea doamnei primar Maria Damian, au ținut sa fie prezenți primarii comunelor Teregova, Cornereva și Mehadia, cu toții salutând această șansă pe care o primește infrastructura zonală și odată cu aceasta posibiltatea dezvoltării turismului din această superbă zonă a Caraș-Severin-ului.

Așadar până în primăvara anului 2023, drumul județean care leagă pitoreasca zonă a Ruscăi Teregova de Bogâltiniul legendarei doinitoare Mariana Draghicescu, Cornereva lui Novacescu și de Plugova lui Bardac, va fi modernizat în totalitate, oferind premisele redescoperirii acestei zone de către turiștii din întreaga lume.

Citeste si:  Arestat preventiv după ce și-a înjunghiat în spate concubina

Sergiu Taban

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *